Mergeți la conținutul principal
2 Eșantioane Gratuite¹   Livrarea gratuită de la 199 RON     Livrare aprox. 1–3 zile lucrătoare

Cum pot returna comanda mea?

Puteți returna comanda în termen de 14 zile.  


Returnarea comenzilor ar trebui să fie ușoară și rapidă pentru dvs. și, în același timp, să economisească resurse. Din acest motiv, coletele noastre nu mai includ formulare de retur pe hârtie. 

Dacă doriți să returnați o comandă, puteți solicita cu ușurință returul din contul de Client.

Pentru aceasta, faceți clic pe butonul „Returnează comanda” din secțiunea „Comenzile mele” din contul dvs. de client de pe douglas.ro. Completați câmpurile necesare și ulterior primiți pe e-mail datele legate de solicitarea de ridicare a comenzii de către curier.

Vă rugăm să rețineți că returul dvs. este gratuit doar dacă utilizați solicitarea de retur furnizată de noi. În caz contrar, returul va fi pe cheltuiala dvs., deoarece din păcate nu putem rambursa costurile de transport. 

Dacă doriți să returnați articole din comanda dvs., vă rugăm să rețineți următoarele: 

  • Trimiteți-ne întotdeauna atât articolele individuale cât și seturile complete și în ambalajul original. Sigilați cu grijă ambalajul pentru a evita deteriorarea în timpul transportului. 
  • Apoi, așteptați să fiți contact de curier pentru a stabili o dată de preluare. 

Ați comandat ca vizitator? Atunci, vă rugăm să urmați acești pași: 

Pe pagina „Bine ați venit la Douglas”, pe care o puteți accesa folosind linkul de la sfârșitul acestui paragraf, există secțiunea „ Ați comandat fără cont Douglas?” De acolo, faceți clic pe linkul „Verificați comanda”. 

După ce ați introdus adresa de e-mail și numărul comenzii, vă rugăm să faceți clic pe butonul „Vizualizați comanda”. 

PROCEDURA DE RETUR A PRODUSELOR DOUGLAS

Magazine fizice și comenzi online cu ridicare din magazin

Prezenta procedură reglementează returul produselor achiziționate din magazinele fizice Douglas, precum și regulile aplicabile comenzilor online cu ridicare din magazin prin Click & Collect și Click & Collect Express. Regulile sunt prezentate distinct în funcție de canalul de achiziție.

1. Achiziții directe/personale din magazinele fizice Douglas

Magazinele fizice Douglas nu au obligația generală de a accepta returul produselor achiziționate direct din magazine, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Cu toate acestea, Douglas aplică o procedură comercială de retur în magazinele fizice din România. Produsele achiziționate direct/personal din magazinele fizice, inclusiv produsele vândute în campanii promoționale, pot fi returnate în termen de 30 (treizeci) de zile de la data achiziției, în orice magazin fizic Douglas, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții:

  • Clientul prezintă produsul și dovada achiziției: bonul fiscal pentru achizițiile achitate în numerar; pentru achizițiile achitate cu card bancar poate fi prezentat extrasul de cont care certifică achiziția din magazinele Douglas.
  • Produsul nu a fost desfăcut, testat sau utilizat, este sigilat, iar ambalajul nu prezintă semne de deteriorare, astfel încât produsul să poată fi revândut.
  • Returul se efectuează în prezența unui Supervizor al magazinului Douglas, de exemplu Directorul de magazin.

Dacă returul este acceptat, Clientul poate opta pentru înlocuirea produsului cu un alt produs existent în magazinul fizic Douglas, achitând diferența de preț dacă produsul ales este mai scump, sau pentru restituirea contravalorii efectiv plătite pentru produs. Nu este acceptat în cadrul acestei proceduri comerciale un produs deteriorat, desigilat sau testat/utilizat de Client ori al cărui ambalaj prezintă defecte și nu mai permite revânzarea.

2. Produse personalizate

Produsele personalizate, inclusiv prin gravură sau alte metode, nu pot fi returnate în cadrul procedurii comerciale de retur prevăzute mai sus. Pentru comenzile online se aplică, suplimentar, exceptările de la dreptul de retragere prevăzute în Termenii și Condițiile Douglas.

3. Produse plătite cu vouchere sau card cadou Douglas

La returnarea contravalorii unui produs achiziționat direct din magazin și plătit integral sau parțial prin vouchere/card cadou se aplică următoarele reguli:

  • Dacă au fost utilizate vouchere de orice tip (de exemplu voucher Douglas, voucher bonus Douglas Beauty Card sau voucher tipărit împreună cu un partener), Clientul poate primi înapoi numai valoarea plătită efectiv în numerar sau cu cardul; contravaloarea voucherelor utilizate nu se restituie în bani.
  • Dacă a fost utilizat un card cadou Douglas reîncărcabil, contravaloarea acestuia nu se restituie în bani. Clientul trebuie să aleagă un alt produs sau poate opta pentru înlocuirea cu un voucher valoric Douglas reîncărcabil de minimum aceeași valoare ca cel utilizat inițial; eventuala diferență este suportată de Client.
  • Dacă au fost utilizate vouchere din campanii (inclusiv vouchere de loialitate sau emise de parteneri comerciali), contravaloarea voucherelor nu se restituie în bani; Clientul trebuie să aleagă un alt produs, iar eventuala diferență de valoare este suportată de Client.

La înlocuirea produsului se deduce din valoarea de plată valoarea voucherelor sau cardurilor cadou utilizate la achiziția inițială. Se aplică și Regulamentul Douglas Beauty Card, precum și regulamentele specifice voucherelor/campaniilor.

4. Produse achiziționate prin GLOVO

Returul produselor achiziționate prin GLOVO, inclusiv al celor vândute în campanii promoționale, se poate face în termen de 14 (paisprezece) zile calendaristice de la data la care Clientul sau o terță parte indicată de acesta, alta decât transportatorul, intră în posesia fizică a produsului, potrivit regulilor specifice acestui canal și cu respectarea excepțiilor de la dreptul de retragere prevăzute de legislația aplicabilă.

  • Pentru returul standard, Clientul revine în magazinul Douglas din care Mandatarul GLOVO a efectuat achiziția ridicarea produsului și prezintă produsul, bonul fiscal și chitanța GLOVO. Pentru plata cu cardul, dovada plății poate fi făcută prin extrasul de cont pe care apare plata către GLOVO.
  • Produsul trebuie să fie nedesfăcut, netestat/neutilizat, sigilat și cu ambalajul fără deteriorări, în cazul produselor care nu pot fi returnate după desigilare din motive de protecție a sănătății sau de igienă, potrivit legislației aplicabile. Pentru celelalte produse se aplică condițiile legale privind exercitarea dreptului de retragere. Rreturul se efectuează în prezența unui Supervizor.
  • Dacă returul este acceptat, Clientul poate opta pentru restituirea contravalorii achitate sau produsul poate fi înlocuit cu alt produs/alte produse din lista disponibilă pe platforma GLOVO, de valoare cel puțin egală, Clientul achitând diferența dacă este cazul.

5. Produse achiziționate prin vouchere BENEFIT

Returul produselor achiziționate prin vouchere BENEFIT, inclusiv al celor vândute în campanii promoționale, se poate face în termen de 5 (cinci) zile de la achiziție, în orice magazin fizic Douglas.

  • Clientul prezintă produsul, bonul fiscal și voucherul/dovada voucherului BENEFIT utilizat la achiziție.
  • Produsul trebuie să fie nedesfăcut, netestat/neutilizat, sigilat și cu ambalajul fără deteriorări, iar returul se efectuează în prezența unui Supervizor.
  • Dacă returul este acceptat, Clientul poate opta pentru înlocuirea produsului cu alt produs/alte produse existente în magazin, de valoare cel puțin egală, achitând diferența dacă este cazul.
  • Produsul nu poate fi preschimbat în bani sau vouchere/gift carduri.

6. Reclamații privind produsele

Se acceptă preluarea produselor desigilate atunci când este reclamat un viciu ascuns sau un defect de fabricație care nu era vizibil la momentul achiziției. Exemplele prevăzute în procedură includ, fără a se limita la: recipient care nu își îndeplinește funcția de a debita conținutul sau, recipient deformat din fabricație.

Dacă reprezentanții magazinului pot constata ușor neconformitatea cu mijloacele disponibile în magazin, returul produsului desigilat poate fi soluționat potrivit măsurilor corective prevăzute de legislația aplicabilă.

In cazul in care Clientul reclama aspecte referitoare la conținutul, compoziția sau performanța produsului,, Clientul ia la cunoștința ca eventuala neconformitate nu va fi constatată de reprezentanții Douglas, luând in considerare complexitatea procedurii de constatare/investigare a conținutului produsului, iar in acest caz returul nu poate fi efectuat pe loc. Douglas nu este producătorul produselor comercializate și nu dispune de mijloacele tehnice necesare pentru efectuarea de analize de laborator sau de alte verificări de specialitate asupra compoziției, conținutului ori performanței acestora.

În situațiile în care sunt semnalate aspecte care necesită verificări suplimentare , inclusiv aspecte referitoare la persistența parfumului, Douglas poate transmite sesizarea către furnizorul sau producătorul oficial al produsului, în vederea verificării aspectelor reclamate și a informațiilor obiectiv disponibile cu privire la produs, inclusiv, după caz, proveniența, lotul și trasabilitatea acestuia.

Evaluarea și confirmarea unei eventuale neconformități de această natură nu intră în competența personalului Douglas și nu pot fi realizate în cadrul magazinelor.

Produsul și ambalajul pot fi preluate pe bază de Proces-Verbal, împreună cu documentele aferente canalului de achiziție și cu declarația scrisă a Clientului, în vederea efectuării verificărilor necesare pentru soluționarea reclamației. În funcție de natura aspectelor reclamate, Douglas poate solicita furnizorului sau producătorului oficial verificarea informațiilor disponibile cu privire la produs. În cazul în care verificările efectuate confirmă existența unei neconformități, Clientul beneficiază de măsurile corective prevăzute de legislația aplicabilă.

În cazul în care verificările efectuate nu confirmă existența unei neconformități, Clientului îi va fi comunicat rezultatul verificărilor, iar produsul îi va fi restituit, după caz.

7. Comenzi online cu ridicare din magazin: Click & Collect și Click & Collect Express

Click & Collect și Click & Collect Express sunt modalități de ridicare din magazin pentru produse comandate online prin Platforma Douglas.

  • Click & Collect Express: produsele sunt vândute din stocul magazinului Douglas selectat pentru ridicare și sunt pregătite pentru ridicare în termen de 2 (două) ore de la plasarea comenzii.
  • Click & Collect: comanda este onorată din depozitul central și poate fi ridicată din magazinul selectat în termen de 1 -–3 (una - trei) zile lucrătoare de la plasarea comenzii.

Dacă o comandă nu este ridicată în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la notificarea privind pregătirea acesteia, Douglas anulează comanda. Produsele Click & Collect Express sunt returnate în stocul magazinului, iar produsele Click & Collect în stocul depozitului central. Pentru comenzile achitate în avans, Termenii și Condițiile prevăd rambursarea automată în termen de 5 -7 (cinci - șapte) zile, în condițiile descrise acolo.

8. Retragerea din comenzile Click & Collect / Click & Collect Express

Deoarece aceste produse sunt comandate online prin Platforma Douglas, li se aplică prevederile din Termenii și Condițiile Douglas referitoare la contractele la distanță.

Clientul beneficiază de o perioadă de 14 (paisprezece) zile calendaristice pentru retragerea din Contract, calculată de la data la care Clientul sau o persoană terță indicată de acesta, alta decât transportatorul, intră în posesia fizică a produselor, conform Termenilor și Condițiilor Douglas.

Clientul trebuie să comunice Douglas decizia de retragere înainte de expirarea perioadei aplicabile, prin formularul/declarația de retragere și modalitățile prevăzute în Termenii și Condițiile Douglas.

După comunicarea retragerii, Clientul trebuie să returneze produsele fără întârziere nejustificată și în cel mult 14 (paisprezece) zile de la data comunicării deciziei de retragere. Termenii și Condițiile prevăd returnarea către Douglas sau către o persoană autorizată de Douglas să recepționeze produsele și pun la dispoziție returnarea prin servicii de curierat partenere în condițiile comunicate pe Platformă.

Conform Termenilor și Condițiilor, produsele trebuie returnate în stare perfectă și impecabilă, nefolosite/netestate, cu sigiliul și ambalajul original intact și împreună cu accesoriile, eșantioanele/cadourile gratuite, promoțiile și instrucțiunile de folosire, după caz. Sunt exceptate de la dreptul de retragere, între altele, produsele sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de Client și produsele confecționate după specificațiile consumatorului sau personalizate în mod clar.

Rambursarea aferentă retragerii din contractul la distanță se efectuează potrivit Termenilor și Condițiilor Douglas. Documentul furnizat prevede rambursarea în contul bancar indicat de Client și precizează că rambursarea nu se efectuează în numerar.

9. Cantități maxime disponibile spre comercializare în magazinele fizice

Pentru vânzările din magazinele fizice se aplică următoarele limite pentru produse identice, având același cod EAN/de bare:

  • maximum 3 (trei) produse identice pentru brandurile de lux;
  • maximum 5 (cinci) produse identice pentru celelalte branduri, cu excepția produselor marca Douglas;
  • maximum 15 (cincisprezece) produse identice marca Douglas.

Conducerea Douglas își rezervă dreptul de a aproba spre vânzare alte cantități decât cele de mai sus.

10. Prelucrarea datelor cu caracter personal

În cazul unei reclamații privind un defect de fabricație, este posibil să vă solicităm nume și prenume, e-mail, număr de telefon, produsul achiziționat, numărul bonului/facturii, data cumpărării și descrierea defectului reclamat. Aceste date sunt necesare pentru a vă putea contacta și pentru a documenta și soluționa reclamația dvs., fiind păstrate 10 ani.

Aveți dreptul, în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă, de a solicita accesul la datele dumneavoastră., rectificarea sau ștergerea lor, restricționarea prelucrării, opoziția față de prelucrare și portabilitatea datelor. Ne puteți contacta la dpo@douglas.ro. Aveți, de asemenea, dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal la www.dataprotection.ro.

11. Aveți nevoie de ajutor?

Echipa noastră vă stă la dispoziție în orice magazin fizic Douglas sau la adresa de e-mail suport@douglas.ro.

Nu ați găsit ceea ce căutați? Suntem aici pentru dvs.
Trimiteți-ne un email
Ne puteți trimite întrebările dvs. Vă rugăm să permiteți cel puțin 48 ore pentru a răspunde solicitării dvs.
Sunați serviciul clienți
Experții noștri sunt pregătiți să răspundă întrebărilor dvs. Timpul mediu de așteptare este de 5 minute.